Viața, un set de programe

27.04.2021
Suntem noi mintea noastră? Suntem noi comportamentul nostru dintr-un anume moment? Suntem noi trupul nostru? Răspunsul la aceste întrebări este cu siguranță nu. Însă, există ceva înăuntrul nostru care ne influențează deciziile pe care le luăm și implicit viața pe care o avem: programele care rulează în mintea noastră.

Cu gândul la a favoriza procesul de conștientizare atunci când vine vorba despre programele pe care le avem, am ales să vorbesc mai jos despre partea negativă și limitativă a programelor.

Programele sunt convingeri destul de înrădăcinate în subconștient.

Poate că ne-am născut pe această planetă pentru a învăța și integra anumite lecții, pentru a conștientiza anumite lucuri, dar, motive, scopuri, sunt multe. Bineînțeles, asta dacă considerăm că viața are un scop sau nu, ceea ce este tot un program. Poate că ne dorim să descoperim lucruri, să creăm ceva. Ori poate avem un destin scris și nu mai putem face nimic, absolut totul este hotărât? Eu cred cu tărie că lucrurile nu sunt bătute în cuie, și putem personaliza lecțiile pe care le avem de integrat, într-un mod autentic și chiar interesant, asta dacă devenim conștienti de noi înșine. Ce înseamnă toate acestea? Presupune să conștientizăm lucrurile pe care le facem, de ce le facem, ce anume determină să le facem într-un anume fel, ce credințe avem la bază referitor la ce ne ajută sau dimpotrivă, ne poate sabota. Toate aceste lucruri influențează atitudinea și mentalitatea pe care o avem în viață.

Așadar, convingerile pe care le avem, gândul că putem sau nu să facem ceva, determină nu doar ceea ce vom face, ci uneori chiar deznodământul acțiunilor noastre. Multe s-au schimbat în viața mea atunci când am ales să lucrez cu anumite convingeri. Primul pas, destul de dificil îl constă chiar faptul de a le conștientiza că există.

Ne-am pus vreodată întrebări de genul: oare de ce simt asta? Cum am decis să cred ceea ce cred? De unde oare am convingerea asta? Sau mai bine spus: Cum se nasc programele? Ei bine, iată câteva moduri:

  • Experiențele de viață. Doi oameni pot avea aceeași experiență și fiecare poate să-i dea interpretări diferite. Realitatea nu este ceea ce trăim, ci interpretarea noastră a ceea ce trăim
  • Gândurile pe care le avem. Mintea se gândește tot timpul la ceva, asta știe să facă cel mai bine. Încercați să nu vă gândiți la nimic 10 secunde! Imediat se observă anumite gânduri care încep să curgă prin minte.
  • Interferențe din exterior, și folosind interferențe, am ales un cuvânt gingaș, referitor la impactul pe care îl provoacă. De câte ori un părinte ori un profesor sau poate cineva important din viața noastră ne-a spus: nu poți să faci acest lucru niciodată! sau: acest lucru nu este de tine, nu poți fi niciodată bun la așa ceva! Și exemplele pot continua la nesfârșit. Viața noastră este ceea ce spun unii sau alții că poate să fie? Dacă atunci când am fost mici, am depins poate de adulții care ne-au insuflat aceste programe, acum avem înțelepciunea și resursele necesare să rescriem programele limitative.
  • Limitări din alte vieți. Legăminți pe care le-am făcut cu noi înșine în alte vieți, și care rămân blocate în structurile noastre.
Exemple de programe:
  • nu voi reuși în viață/voi reuși în viață indiferent de situație.
  • nu mă iubește nimeni/lumea mă iubește.
  • știu/nu știu ce înseamnă să mă iubesc pe mine însumi/însămi.
  • știu/nu știu cum se simte să fiu fericit/ă.
  • stiu/nu știu cum să trăiesc fără griji.
  • merit/nu merit să fiu iubit/ă.
  • înteleg/nu înțeleg să...
  • cunosc/nu cunosc diferența dintre...
  • este posibil/imposibil să...
  • știu/nu știu cum să trăiesc cu/fără...
  • accept/nu accept să...
  • divinitatea mă pedepsește/iubește dacă...
  • trebuie/nu trebuie să fac...
  • învăț cu ușurință/învăț cu dificultate.
  • banii se câștigă greu/ușor.
  • niciodată/mereu/tot timpul nu pot...

Haideți să luăm de exemplu programul: orice voi face, nu voi reușiîn viață. Haideți să începem să-l descoperim puțin prin a ne pune întrebări:

  • Oare cum am ajuns la această concluzie?
  • Ce beneficii am pentru că eu gândesc așa?
  • Ce s-ar întâmpla dacă aș reuși?
  • Ce ar însemna acest lucru pentru mine?
  • Care ar fi cel mai nasol lucru care s-ar întâmpla dacă nu aș reuși?                                                                              Căutăm să dezvoltăm răspunsul la această întrebare, și ne întrebăm din nou:
  • Ce ar însemna asta pentru mine?

Din aproape în aproape, putem să descoperim că în spatele fiecărui program, de cele mai multe ori poate exista un cu totul alt program, care se numește program de bază. El a fost cauza principală. De exemplu, sunt oameni care se îmbolnăvesc, deoarece prin acest lucru fac atente persoanele de lângă, și doar astfel simt prezența și iubirea lor.

Subconștientul nostru, din dorința de a ne proteja, uneori ne ascunde anumite idei și astfel ajungem să luăm decizii în baza unei realități distorsionate, iar apoi ducem o viață în semi-adormire, trezindu-ne poate puțin, doar atunci când ne lovim de ceva care ne scutură ființa: o boală, un accident...

Alteori, din dorința de a rezolva o problemă refulată, subonștientul ne va ghida către acțiuni care au ca scop rezolvarea problemei, însă refuzarea noastră de a vedea ce avem de rezolvat ne va face mereu și mereu să suferim. Câți dintre noi nu ajungem să repetăm aceleași tipare? Câti dintre noi nu am fugit de o problemă în speranța că se va rezolva de la sine, ca mai apoi să ne lovim de ea sub o formă sau alta? Câți nu atragem mereu același tip de comportament și nu înțelegem de ce?

Eu chiar cred că divinitatea nu vrea să ne facă să suferim, ci pur și simplu nu vedem programul greșit care duce mereu și mereu la același deznodământ negativ.

Dacă în sinea noastră avem programul că nu merităm un anume lucru, păi inconștient o să atragem toate acțiunile prin care o să ni se confirme aceasta.

Aceeași situație de viață, este văzută total diferit de către două persoane care au programe diferite. Cum fiecare dintre noi este unic, în sensul că are propriile lecții de conștientizat și de învățat, precum și propriile programe formate, fiecare o să dăm interpretări diferite fiecărui eveniment din viață.

Cum am ajuns să avem programul respectiv? Orice program pe care îl avem, există deoarece la un moment dat, am crezut că acesta ne-a adus un beneficiu, și din această cauză se întâmplă să fie poate mai dificil procesul de conștientizare și asumare. Însă ne putem întreba: Ce beneficii ne aduce în prezent? Care este beneficiul ascuns de care poate nu ne dăm seama? Sau chiar: ce beneficiu am crezut că avem sau am avut la un moment dat? Chiar și faptul de a ne învinovății de ceva, alegând vina, suferința ori rușinea, poate să fie considerat un beneficiu deoarece în subconștient ne gândim că în acest fel plătim pentru ce am făcut!

Recunosc că uneori este o adevărată provocare să descoperi beneficiul din spatele unui program, de asta se întâmplă să fie necesară încă o persoană care să faciliteze descoperirea, ghidând și punând întrebările potrivite.

Cât de mult ne limităm noi înșine potențialul!

Acționând în mare parte din viață pe program automat, noi suntem de fapt programele noastre. Atunci când devenim conștienti de ele, și înțelegem că aceste programe ne pot ajuta sau sabota, facem doar primul pas. Următorul presupune schimbarea lor. Stiu, acum multi or să spună, că ei nu vor să se schimbe. Ei bine, și asta este tot un program :).

Să ne punem întrebarea: există aspecte în viața noastră în care nu ne simțim împliniți și fericiți? Dacă răspunsul este da, atunci e musai de căutat ce programe limitative care blochează, există pe acolo, și apoi transformate în altele care să ne facă fericiți ori să ne ajute la îndeplinirea obiectivelor.

Conștientizare - am conștientizat faptul că am un anumit program limitativ.

Asumare - eu însumi/însămi mi-am format programul respectiv, pentru că la un moment dat am crezut că reprezintă cea mai bună soluție, și astfel am ales să trăiesc cu el și cu tot ce se ramifică din acesta.

Responsabilizare - numai de mine depinde dacă doresc sau nu schimbarea programului; doar noi înșine suntem în măsură să luăm decizii pentru viața noastră. Iar aici intervine:

Cum rescriem (schimbăm) programele? Două metode simple și eficiente: meditația și afirmațiile pozitive. Uneori simpla conștientizare că avem un program ce ne limitează, duce la dizolvarea acestuia.

Dar se întâmplă ca anumite programe să fie legate între ele, iar atunci când alegem să lucrăm cu un anumit program, cel mai sigur și indicat ar fi, înlocuirea acestuia cu partea sa pozitivă. Spre exemplu, dacă am descoperit că avem programul nu merit să fiu iubit, îl vom înlocui cu merit să fiu iubit!

Ați observat că atragem și alegem situații care să confirme atitudinea, gândurile și programele noastre?

Ce gânduri avem zi de zi? Putem oare să ne imaginăm făcând lucrul pe care ni-l dorim? Haideți să lăsăm imaginația să zburde liberă, să ne permitem să visăm mai mult și mai frumos! Poate corpul creează boala, poate chiar există câte o soluție spirituală pentru fiecare boală.

Există și alte metode, care chiar funcționează și cred că fiecare persoană ce își dorește o schimbare, o va alege pe cea mai potrivită pentru el în momentul respectiv sau atunci când o să fie pregătit.

Gândurile, atitudinea și programele definesc calitatea vieții. Dacă un dependent de droguri ar primi 1 milion de euro, credeți că viața lui se va schimba în bine?

Așadar, invit pe fiecare să conștientizeze dacă are sau nu programe limitative. Un aspect foarte important pe care aș dori să-l precizez, este acela de a nu oferi ajutor dacă nu ți se cere. Clar, nu poți să mergi la cineva să-i spui, știi tu ai un program limitativ, trebuie să-l schimbi! Dacă impui ajutor cu forța cuiva, oricât de bune ar fi intențiile tale, nu-i mai respecți liberul arbitru, și până ce persoana în cauză nu conștientizează că are nevoie de ajutor, îi va veni foarte dificil să înțeleagă ce vrei tu de fapt.

Fiecare este atât cât poate înțelege la un moment dat!

Ceva frumos:

https://www.youtube.com/watch?v=lDCdqjUISVc