Viața ca o cârciumă
Ne îmbătăm zi de zi cu amăgiri și iluzii și pare tot mai greu să fii prezent și conștient atunci când toți cei din jur vor mocirla adormirii ori preferă decăderea moralității, a valorilor și principiilor. A fi uman se reduce la a fi dependent de lucruri care ne îndepărtează de centrul ființei. Dar cum să fii altfel când licoarea fricii sintetizată în știri manipulative ți se bagă pe gât zi de zi? Ai crede că băuturile decăderii sunt gratis însă jocul e așa făcut încât plătim până și durerea. Mai mult, chiar și dragostea se poate cumpăra. Femei singure care se agață de cel care le păcălește și le amăgește mai bine, fătălăi cu ego mare care vor să domine totul, fiind goi pe interior și fără integritate, ce se folosesc de cuvinte care pentru unii oameni încă mai înseamnă ceva.
Spre sfârșitul vieții, când amețit fiind de tot ce ai băut zi de zi, poate începi să realizezi ce singur te simți, ce singur ai fost. Mereu ai crezut că băutura este o soluție, însă acum îți dai seama cât de mult te-ai înșelat. Poate băutura de aici nu a fost bună? Dacă într-o altă cârciumă o fi mai bine? Viața este ceea ce este, iar asta te sperie, te amuză, te agită și te liniștește în același timp, pentru că, după toate zilele cu pahare pline, ești obosit, nu mai ai puterea, energia și motivarea să mai faci ceva. Când totul devine mult prea apăsător și chiar nu mai poți singur, încerci să cauți ajutor, doar pentru ca în final să râzi de tine, deoarece descoperi că acel ajutor poate să vină cu un cost, acel al conștientizării. De cele mai multe ori alegi să nu-ți pese, ți-a păsat vreodată de tine cu adevărat? Totul a fost doar o păcăleală, doar că te-ai păcălit singur. Încă o zi, și încă una, poate mâine o să fie mai bine. Încă un pahar, poate că ăsta o să mă facă să mă simt mai bine îți spui, și uite așa pe nesimțite, viața a trecut, iar tu esti mangă de beat într-o cârciumă plină de oameni în care unii par străini, unii îți sunt prieteni, dar cu toții doar actori și spectatori pentru exhibițiile tale. Uneori, după un pahar pari că ești mai liniștit, iar alteori după un altul, te dai în spectacol, crezând că lumea e a ta, o lume mică care se rezumă doar la locul unde bei în fiecare zi. Din când în când mai schimbi cârciuma, dar scopul rămâne același. Bei să uiți de tine, de frică, de ciudă, de tot. Și alcool există, de multe feluri, câte un pahar conține scuze, altul promisiuni, un altul mai complex este un coktail: sentimente de frică amestecate cu dragoste, vise și amăgiri, iar poate un altul reprezintă falsul comfort al ego-ului. Uneori guști un shot de succes, pe care-l dai repede pe gât, dar din care nu înțelegi nimic, însă tocmai acest aspect te face să vrei mai mult și mai mult.
Se mai întâmplă câteodată, pierduți în cârciuma vieții, să ne întrebăm dacă pe lângă dorința de ne regăsi, avem puterea și înțelepciunea de a ne reinventa? Avem oare acea putere de a ne făuri propriul drum? Sau este mai bine să uităm și mai mult cine suntem, de ce trăim, pentru ce scop?
Dar până la urmă, de ce oare fugim de noi? Medicamente, băutură, vicii, privirea și gândirea încețoșată, iluzii născute din frică, iar frica naște superstiții. Oh, frica, cea pe care-o lăsăm să decidă ce și cum putem iubi. Ne facem prieteni care hotărăsc preferințele noastre și tot ei ne spun ce putem și ce nu putem face. Un lucru este sigur, viața trece. Dar așa cum reproșurile nu rezolvă nimic, nici regretele nu ne fac fericiți și nu schimbă nimic. Logica nu învinge frica! A simții nu este totuna cu a face!
Unii se târăsc prin șanțuri și noroi iar alții din probleme în probleme. Și totuși, viața poate fi o cârciumă sau poate fi o vacanță într-un resort de lux.
Nu numai că nu realizăm potențialul pe care-l avem dar îl mai și subminăm prin gânduri și acțiuni negative. Salvează-mă de mine, asta parcă țipăm inconștient!
Alegem să nu ne rezolvăm problemele, le reprimăm, iar la un moment dat, acestea ajung să izbucnească în toate părțile și vom spune că nu avem noroc în viață! Căutăm probleme acolo unde nu sunt și dăm vina pe cei de lângă noi. Uneori ne mai și certăm, și trist rămâne faptul că nu trecem peste și nu putem ierta. Trăim experiențe din care nu învățăm nimic iar în loc să spunem: am un sentiment de supărare, afirmăm: sunt supărat. Da, foarte trist este și atunci când vrem doar să fim înțeleși și îl obligăm pe cel de lângă noi să se coboare la o vibrație joasă, în loc să conștientizăm de ce ne simțim noi înșine așa. Poate interpretarea noastră era greșită, de ce alegem să băgăm capul sub nisip fără a vedea perspectivele? Toate acestea, în condițiile în care noi nu suntem mintea noastră, noi nu suntem supărările noastre, noi nu suntem fericirea noastră!
Întrebarea care este cel mai mare rău ce se poate întâmpla? schimbă enorm perspectiva.
Bei cu prietenii, momentul cel mai bun când nu poți fi tu! Alături de ei te simți protejat, crezi că sunt asemeni ție, ce contează că scopul nu e unul fain, din moment ce toți parcă luptați pentru el? Nu degeaba se spune că suntem media celor mai importanți 5 oameni din viața noastră. Uneori capeți curaj și afirmi că tu știi cel mai bine adevărul, fără a cunoaște însă jocul a ceea ce se numește realitate. Totul este o iluzie, și ne prefacem că o trăim cu adevărat. Când cineva nu este de acord cu tine iei foc, iar a doua zi: n-am fost eu acela!
Și totuși, într-o zi ceva se schimbă. Cârciuma este la fel, aceeași bețivi insensibili, cu multe măști, indiferenți, superficiali și ignoranți, cu o falsă poftă de viață. Ești deja amețit, umerii îți sunt lăsați, parcă nici putere și voință nu mai există pentru a duce paharul la gură. Deodată, realizezi că vrei și altceva. Ceri barmanului un suc de roșii, apoi un fresh de portocale iar după, doar apă. Mintea ți se luminează, ceața dispare, corpul începe să-si revină. Încep să-ți vină idei creative, și realizezi că în aceeași cârciumă puteai să ceri oricând un altfel de băutură. Cârciuma este la fel, doar ce consumi e diferit. Acum perspectivele chiar se schimbă. La o masă alăturată vezi o persoană de sex opus care consumă sănătos. Ai mai zărit-o din când în când, dar doar acum realizezi cât de diferită este față de tot ce ai știut sau ți-ai imaginat. Da, ai tot văzut-o, observai că nu consumă alcool, dar nu te interesa. Înainte, această ființă nu era pe aceași lungime de undă cu tine, vibrația ta nu se potrivea cu a ei, în plus te temeai să intri în vorbă cu ea, găsind tot felul de pretexte ori scuze. Dar gata, acum e momentul! Conștientizare, asumare, acțiune!
Ne dorim să fim beți de fericire, însă fericirea pare a fi efemeră și cere sacrificii. Nu o înțelegem, nu ne mai înțelegem și vrem să uităm de noi, așa totul pare mai ușor. Când am fost ultima dată fericiți? De ce a fost nevoie? Mereu am crezut că fericirea depinde de cineva, de ceva și de fiecare dată când am întâlnit o persoană faină sau am avut bani și ne-am cumpărat ceva ce am simțit că ne dorim, mintea și ego-ul ne-au făcut să credem că avem dreptate, fericirea va fi acolo. Dar cât timp am fost fericiți? Toată beția asta ne ține legați, cu falsul sentiment de libertate, căci la o adică, suntem tot noi, în aceeași bodegă veche, unde sentimentele și gândurile profunde le ascundem iar amăgirea este la tot pasul. Consolarea noastră constă doar în simplul fapt că știm tot ceea ce reprezintă o cârciumă? Am intrat să uităm de noi, să visăm nemurirea, cu prețul mutilării corpului și a sufletului, prețuind și urând în același timp pe cel care a creat băutura. Nu realizăm deloc faptul că drumul spre cârciumă și ce facem acolo sunt doar două aspecte diferite ale aceleiași monezi. Suntem atât de buni chiar și în construirea premiselor unor iluzii.
În cârciuma vieții, spre dimineață, când toată lumea pleacă și rămânem singuri, ne bem ultimul pahar în cinstea zilei care tocmai a trecut așteptând zorii răcoroși să ne trezească!
Sfârșitul reprezintă doar pregătirea unui nou început.
Regrete, oboseală, apăsare, dorința de a fi iubit mai mult. Plânsete, tremurături...
-Iubitul meu! Iubitule, ești bine? Sunt aici! Și simți mâna fină și călduroasă care te mângâie șoptindu-ți: a fost doar un vis!
-O iubito, dragostea mea, acum înțeleg!