Treburi bărbătești, treburi femeiești

18.08.2020

    Într-o lume în care găsirea propriei identități reprezintă atât o provocare cât și o frustrare, nu e de mirare că multe persoane se confruntă cu urmatoarea problemă legată de anumite activități din cadrul cuplului, dar nu numai: e treabă de bărbat sau e treabă de femeie?

Chiar dacă avem în minte ideea spiritualității în care cu toții suntem de fapt unul și același lucru, eu consider că atâta timp cât încă trăim pe Pământ, într-o realitate fizică, pentru a putea să învătăm anumite lecții, pentru a explora, manifesta potențialul și pentru a putea fi cu adevărat fericiți, e musai să fim conștienți de energia noastră diferită, însă complementară, fie că e masculină, fie că e feminină.

Înainte de toate, consider foarte important faptul de a puncta beneficiile polarității feminin-masculin.

Într-adevăr, marea majoritate a lucrurilor pot fi făcute de către ambii parteneri, dar: ca femeie, ce respect ai mai avea tu pentru un bărbat care își lasă vocația, viziunea, tăria caracterului care te-a atras la el și care te fac să simți iubită, protejată, apreciată, dacă ar începe să-și calce singur hainele, să schimbe lenjeria patului, să se asigure că mai există detergent în casă, să prepare fursecuri, toate acestea făcându-le doar el? Și poate toate acestea în timp ce femeia petrece cu orele la salonul de înfrumusețare. Este o vorbă: dacă ai nevoie de două ore ca să te faci frumoasă, înseamnă că nu ești! Da, un bărbat va aprecia mereu un corp frumos, însă unul adevărat va căuta mai mult, va căuta o parteneră, o iubită!

Atunci când trebuie cărate plasele de cumpărături, reparată o priză, o țeavă, făcut schimbul de ulei ori pana la mașină, construirea unei case, pe toate acestea le putem lăsa și în seama femeilor, că doar suntem la fel, nu? Cum ar putea o femeie să facă anumite munci fizice? Ar fi o insultă adresată ei!

Unde tragem linia dintre ce e treabă de femeie și treabă de bărbat? Trebuie trasă vreo linie? Mergem pe o relație ,,modernă" în care nimeni nu-și mai știe rostul și care va duce la divorț? (În lume există țări unde rata divorțurilor depășește cu mult 50%, în România e undeva aproape de 30%).

Cum ar fi ca ambii parteneri să se bată pe programare la coafură și epilat? Și totuși, cine mai rămâne să omoare gândacii și paianjenii ăia înfricoșători? În spatele și în brațele cui ar trebui să se liniștească și să se simtă protejată o femeie? Cine o va mai face să se simtă femneie? Cine o să-l mai învețe pe copil ce înseamnă să fie curajos, să înfrunte cu demnitate și integritate provocările vieții? Cine o să-l mai învețe să construiască ori chiar să nu se facă de rușine în fața unei fete? Pentru toate acestea, un copil are nevoie de un tată, de un bărbat.

Cu toate acestea, ultima dată când am verificat, femeia era cea care dădea naștere unui copil, și nu invers. Cine o să-l învețe pe un copil ce înseamnă empatia, grija, cuvintele frumoase, afectiunea de care are nevoie o femeie? Pentru toate acestea are nevoie de o mamă, de o femeie feminină.

Suntem încă conduși de hormoni, și nu consider înțelept să începem noi acum să rescriem legile naturii. Dacă nimeni nu mai știe care e bărbat și care e femeie, păi se duce naibii totul, eșuăm ca specie umană.

Cum ar fi dacă și bărbații ar începe să-și facă griji din orice, să-și petreacă ore în șir la salonul de înfrumusețare? Există bărbați, pardon, fătălăi, care consideră că dacă fac lucruri pe care le fac de obicei femeile, acestea îi vor îndrăgi mai mult. Unele mame fac o mare greșeală, dădăcind prea mult băiatul până acesta ajunge la o vârstă foarte înaintată. Dragi mămici, dacă ați născut un băiat, lăsați-l să devină un bărbat! Un tip foarte mămos, niciodată nu va putea împlini și mulțumi o femeie adevărată din viața lui. Și atunci femeia respectivă ce o să facă? Va trebui să preia din sarcinile și atribuțiile partenerului. Până nu suntem în stare să ne rezolvăm probleme din copilărie, este foarte dificil să avem o relație normală! Există tați, care deși poate și-au dorit un băiat, au o fetiță și o tratează ca și cum ar fi unul.

Ești ceea ce trebuie să fii, nu ceea ce vrea familia ori societatea!

În societate, nu profesia sau poziția îl definesc pe un bărbat! Consider că fiecare meserie contribuie la bunul mers al omenirii, și de dragul exemplului șă alegem o meserie - cea de vânzător. A fi un vânzător nu te face mai puțin bărbat! Totodată, dacă considerăm că un vânzător trebui să aibe mai puțină integritate decât un judecător, esuăm ca și oameni! Indiferent de job-ul pe care-l ai, dedicarea cu care îl faci spune cel mai mult despre tine!

Atitudinea, vocația și caracterul sunt frumusețiile bărbatului. Iar dacă la acestea mai adaugăm și afecțiune, rețeta devine și mai interesantă!

Gingășia, atenția, surâsul, vocea caldă, sensibilitatea sunt frumusețiile femeii.

Bunătatea și inteligența sunt comune amandurora! O femeie știe că doar ea poate să creeze ceva așa frumos: să dea viață!

Un bărbat își găsește forța, inspirația și motivația atunci când vede că poate face fericită femeia de lângă el. Acestea deja există înlăuntrul lui, are nevoie doar de muza sau iubita potrivită! O soție va ști cum să-și susțină soțul!

Zâmbetul ei îi dă putere să meargă prin această lume. Unii numesc aceste lucruri slăbiciuni, însă eu nu le văd așa. Sunt parte din noi, avem nevoie de ele! Este un act de slăbiciune faptul că atât bărbatul cât și femeia au nevoie de îmbrățișări, în urma cărora crește nivelul de oxitocină? Sentimentele sunt un act de slăbiciune? Totuși, a nu se confunda cu nevoi și dependențe!

Fugiți din relația în care unul dintre parteneri încearcă să-și dovedească puterea făcând apel la atu-urile masculine sau feminine! Când doar te folosești de partener, aia nu e relație!

Într-o relație nesănătoasă fiecare vrea sa schimbe pe celălalt, dând naștere la și mai multă frustrare.

Criza de identitate poate afecta foarte mult potențialul unei relații! O persoană frustrată nu trăiește în armonie cu natura sa interioară, și atunci când nu știi cum trebuie să fii, e ușor să fii nefericit. Dacă nu ne respectăm propria natură cu care am venit pe Pământ, cum pot alții să o facă? Ceilalți doar reflectă ceea ce noi urlăm în subconștient!

Cât timp bărbații și femeile nu-și vor respecta diferențele dintre ei, niciunul nu poate să fie fericit și împlinit. Dacă natura nu ne vroia să fim diferiți, nu-i mai păsa de diferențele de cromozomi. Când o femeie doarme la pieptul unui bărbat nu e vorba de superior sau inferior. Doar stima de sine scăzută face să gândești așa ceva.

În cazul în care există, câți dintre noi avem curajul să căutăm sursa frustrării interioare? Sunt bărbați, sunt femei care par să aibe ceva special și o vibrație așa de faină ca ți-e mai mare dragul să fii în preajma lor. Ei sunt cei care sunt așa de împăcați și mulțumiti cu ei înșiși, încât radiază fie energie masculină, fie feminină, după caz. Ei sunt cei care deși poate nu sunt cei mai frumoși (bineînțeles după standardele societății în care trăiesc) reușesc să-și facă cei mai mulți prieteni sau să aibe parteneri de relație cu care să se înțeleagă de minune.

Sinele știe cum ești și ce e mai bine pentru tine, însă el se lovește de ego și de minte. Totuși există o cale: aceea de a se reeduca mintea și ego-ul, iar un mod este prin acumularea de cunoștinte și apoi punerea acestora în practică. Dacă noi am fost ,,învățați" să ne comportăm într-un fel, putem să ne ,,reînvățăm", să ne acceptăm, să ne deschidem, simțind astfel ceea ce există în fiecare dintre noi, armonia dintre natura noastră interioară și experiența pe planeta Pământ.

Așadar, să ne ascultăm vocea interioară, vocea inimii, nu ego-ul care e condiționat de experiențe nefaste, frică sau reguli ale societății, care oricum se schimbă!

Ne consumăm energie și timp să demonstrăm altora ceva, dar nu avem nimic de demonstrat, ci doar să fim fericiți. Însă, cum am putea totuși să fim fericiti când ne gândim la ce nu ne place în loc să ne gândim la ce ne place? Cum să fim fericiți dacă nu suntem multumiți cu ceea ce suntem? Câți ne-am spus nouă înșine: ,,mulțumesc că sunt bărbat" ori ,,mulțumesc că sunt femeie"!?

Cum poate partenerul să aibe încredere în iubirea noastră dacă noi n-avem încredere în faptul că suntem bărbat ori femeie?

Nu e ciudat că multe din problemele și frustrările care apar, se petrec atunci când nu suntem conștienți de trăirile interioare? Poate fi supărăcios un om care face ceva din pasiune și din plăcere? Din păcate, unii oameni ajung să asocieze cu frustrarea, lucruri frumoase pe care ni le oferă viața, și își creează tot felul de blocaje.

Spre exemplu, ți se pare frustrant să gătești? Oare cum ar fi dacă ai avea o atitudine de genul: eu nu gătesc, ci îmi hrănesc sănătos familia și o fac fericită!

O femeie care și-a îmbrățișat natura sa feminină, va face ceea ce simte, nu ce-i impune societatea!

V-ați întrebat cum de cu toată libertatea care există, încă sunt pasiuni care sunt alese doar de bărbați iar altele doar de femei? Înseamnă că în sinea lui, fiecare simte ce-i place și pentru ce este făcut. Vremurile s-au schimbat. Omenirea sau cea mai mare parte a ei, a înțeles ca există destulă abundență în univers pentru fericirea fiecăruia și nu mai este necesar să ne batem unii cu alții pentru resurse sau gândiri diferite. Am evoluat, am dezvoltat, inovat, am eficientizat și acum avem mai mult timp liber să facem ceea ce ne place. Fugiți de cei care nu au nicio pasiune!

Știu că discuția poate deveni atât de lungă și de controversată încât mă voi opri aici, nu înainte de a sumariza într-un fel ideea articolului.

Atunci când facem ceva de plăcere și nu pentru că trebuie, toată lumea este fericită, atât noi cât și cei din jurul nostru. Dacă poți face o treabă mai bine decât partenerul tău, fă-o, dar să o faci cu dragoste fără a-i reproșa asta!