Relații karmice

V-ați întrebat vreodată cum este posibil ca doi oameni care și-au spus cândva "te iubesc", să ajungă să nu-și mai vorbească niciodată? Mecanismul care unește doi oameni să fie doar o iluzie a ceea ce numim dragoste? Totul se întâmplă pentru a învăța anumite lecții ori este adevărat ce zice Arthur Schopenhauer: "Dragostea nu este decât voinţa de supravieţuire a speciei, necesitatea de perpetuare în dauna iluziilor şi bucuriilor efemere pe care omul le simte." ?

Totuși, pe lângă lecțiile ce țin de spiritualitate, natura își urmeazăși ea cursul firesc.

Cum știm că intrăm într-o relatie karmică? Nu știm, tocmai în asta constă eleganța jocului. Hormonii, chimicalele din creier, traumele, umbrele, lecțiile karmice, se amestecă într-un mod elegant și dau naștere unei iluzii pe care unori greșit o numim dragoste, iluzie care ne aduce în diferite ipostaze cu un partener sau mai mulți. În timp, cu un partener karmic ajungi să faci lucruri pe care spuneai că nu o să le faci niciodată.

Dar totuși, chimia nu este dragoste, și dragostea poate fi mai mult decât o iluzie. Chimia este a creierului, intuiția este a inimii, a sufletului, a spiritului. Din aceasta cauză, chimia ne poate dicta logica, și chiar dacă ne spune că nu este ceea ce ne dorim, atunci când intuiția ne spune altceva, din această luptă va câștiga mereu intuiția. Nu putem să construim o relație doar pe logică și chimie. Se va consuma rapid.

Multă lume caută doar nevoi trupești care sunt efemere și nu ne implinesc pe deplin, și ca un paradox sau o ironie a naturii, de multe ori tocmai aceste nevoi trupești pot duce la suferință, atunci când nu le înțelegem și ne lăsăm conduși de ele.

Ne place o persoană din punct de vedere fizic, îi atribuim în mintea noastră și alte calităti,ca mai apoi să descoperim că liniștea, echilibrul, confortul emoțional, provocarea, creșterea nu sunt deloc prezente.Iar dacă după un an (și aici sunt indulgent), încă trăim cu speranța că va fi bine, nu e bine deloc. Atunci când există îndoială, nu mai este nicio îndoială.

Observăm cum lumea postează pe internet despre bunătate și prietenie, dar, atunci când acestea apar în viața unora, ele sunt "alungate"cu ușurință. De ce? Ei bine, pentru căunii oameni au nevoie de drame în viața lor.

Visăm prinți și prințese și adormim cu speranța să strângem seara pe cineva în brațe, să împărțim o omletă și o cafea dimineața, iar următoarea seară după ce avem o zi provocatoare la job, să ne încărcăm din energia și dragostea cuplului și a căminului.

Ne bazăm pe lucruri impuse de societate, în loc să ne ascultăm inima și intuiția. În felul acesta, lecțiile și experiențele devin tot mai grele.

Într-o relație mereu sunt trei: el, ea și relația.

Majoritatea relațiilor care sunt în lumea aceasta, sunt despre învățare. Așa că degeaba tu crezi că impresionezi cu calitățile tale, dacă nevoile și lecțiile partenerului sunt diferite.Dacă într-o relație am avut anumite probleme și nu am învățat nimic, în orice altă relație ulterioară, același model se va repeta până când ajungem să conștientizăm. Atunci când sunt lecții karmice prea puternice, și partenerii nu ajung la pace, orice teorie despre relații dispare. Pace poate însemna și situația când cei doi se despart, își mulțumesc pentru lecțiile învățate împreună, se iartă reciproc și își doresc unul altuia o viață fericită! Este o dovadă de iubire să știi să renunți la o relație care nu-ți face bine. Iubire pentru tine, pentru stima de sine dar și pentru evoluția fostului partener. Dependența nu este iubire.

"Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi." Oscar Wilde

În viață primim de multe ori ceea ce avem nevoie, nu ceea ce ne dorim.

Dacă am avut lucruri neterminate cu un partener în altă viață, vom continua relația și în viața aceasta până când ne învățăm amândoi lecțiile și ne vom ierta reciproc, dacă este cazul.

Dacă într-o altă viață am fost femeie într-un cuplu, în viața aceasta suntem bărbat.

Dacă într-o altă viața ne-a rănit mult cineva, această persoană va apărea din nou în viața noastră și va trezi din nou aceleași sentimente tocmai ca să ne învețe ce este iertarea. Dacă ne-am bătut rău cu cineva, vom învăța să-l iubim.

Se pare că jocul este despre iertare, evoluție și iubire.

Dacă ne-am întâlnit sufletul pereche în altă viață și am avut o frumoasă relație de iubire, e posibil să-l reîntâlnim și în aceasta. Nu toate sufletele pereche evoluează la fel. Unul poate fi mai evoluat referitor la un aspect, iar celălalt să fie mai evoluat la un altul, iar împreună se susțin și se ridică reciproc. Dacă avem cu cineva o conexiune profundă, o încredere aparte, ceva ce nu ne putem explica dar simțim la un anumit nivel, sunt toate șansele să fi întâlnit din nou un suflet pereche.

Relații toxice. Da, există și astfel de relații în care șantajul emoțional este la el acasă. Fie că vorbim despre situații unde găsim triunghiul victimă-salvator-persecutor, răni sau traume din trecut, stiluri de atașament nesănătoase, toate intră în această categorie. Deși se spune că dragostea vindecă tot, este nevoie de o mare cantitate de răbdare, înțelepciune și energie să stai în preajma unei persoane care are nevoie tot timpul de ajutor pentru ași conștientiza și vindeca rănile. Apoi, eu cred că dacă într-o relație unul dintre parteneri face pe psihologul, acea relație nu va dura. Dacă esti depresiv, e musai să-ți rezolvi singur aceasta problemă, nu să pui în cârca partenerului nefericirea ta. Una este susținerea și alta este dependența!

Ca și paranteză, recomand să citiți: "Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine. Respingere, abandon, nedreptate, umilire și trădare" a Lisei Bourbeau, precum și "Stilurile de atașament - Anxios, Evitant, Securizant", Amir Levine, Rachel S.F. Heller.

Legat de stilurile de atașament, psihologii au descoperit că există 4: sigur (securizant), anxios (preocupat), evitant-respingător și evitant-temător. Dar, ce facem atunci când unul dintre parteneri este dependent iar celălalt este evitant?

Ca recomandare, mare atenție în relațiile unde există triunghiul sau trio-ul victimă-salvator-persecutor. În acestea, partenerul care "joacă" rolul de victimă este cel mai manipulator.

Acolo unde întâlnim rana de abandon, se poate observa cum atragem persoane care mai apoi ne părăsesc, tocmai ca să ne confirmăm nouă înșine rana.

Acum, poate karma și lecțiile lucrează prin intermediul rănilor, lucrurile nu sunt separate și tocmai aceasta poate fi ideea, să privim către rezolvare din punct de vedere psihologic/fizic dar și spiritual.

Poate că noi doar descoperim anumite metode prin care karma se manifestă, deși, aici simt că mai există ceva subtil ce recunosc că nu înțeleg întru totul. Dar, cu siguranță de cele mai multe ori lumea observă doar efectul, nu și cauza. Oricum, în viață putem alege să ne plângem de milă și în cazul acesta sigur nu se va întâmpla nimic bun sau putem alege să facem ceva. Divinitatea și universul nu ajută persoanele care se simt victime.

Este simplu și ușor să nu vrem să luptăm și să înțelegem ce oglindește partenerul, când avem tinderul pe telefon și alte zece persoane "ne-au plăcut" și ne spun ce frumoși suntem.

Apoi, dacă nu înțelegem aspecte legate de inteligența emoțională, lecțiile și relațiile karmice, cum tot mai multă lume începe să se trezească, să nu ne mirăm de ce avem relații mediocre și superficiale.

Să înțelegem că uneori, unii oameni chiar vin în viața noastră ca simple oglinzi trecătoare și ca exemple de așa nu! Acesta este unul din motivele pentru care este o greșeală să credem că putem schimba partenerul sau că acesta se schimbă pentru noi. Și tot din acest motiv atragem persoane pe care credem că le putem schimba. Atunci când noi ne schimbăm (atitudinea și modul de a privi lucrurile), totul în jur se schimbă!

Ați observat cum oamenii se schimbă în funcție de persoana cu care discută?

De asta partenerul este umbra noastră, pentru ca în relațiile pe care le avem să devenim cea mai bună versiune a noastră. O persoană care nu a fost niciodată într-o relație, nu este completă!

Legat de ce spuneam mai devreme, să încercăm să privim lucrurile din mai multe perspective. Este la fel ca în fizica cuantică, cum fotonul poate fi considerat corpuscul sau undă în funcție de modul cum este privit. De exemplu, dacă ne rupem mâna, să înțelegem lecția din spate, dar, în același timp să mergem la spital și să o punem în ghips. Doar să stăm să medităm și să ne rugăm, nu o să fixeze nimic! Din cauza asta nu este de ajuns să știm doar teorie, și de asta cred că mulți psihologi sunt încă singuri.

Discutând despre relații karmice, cum multe dintre ele presupun experiențe, trăiri și lecții grele care într-un final duc la despărțiri, este important de menționat și ceea ce se numesc fragmente de suflet. În relații foarte intense, cu trăiri și lecții emoționale foarte puternice și care se termină cu despărțiri, ceea ce se numesc fragmente de suflet rămân blocate în fosta relație, în energia de frecvență joasă cauzată de jocul acelor lecții. Dacă nu ne iertăm și dacă nu putem ierta fostul partener, nu am învățat nimic, și fragmente rămân blocate acolo. Ca să putem merge mai departe este important să ne reîntregim sufletul: mulțumind chiar și în gând fostului partener pentru lecțiile trăite, iertându-ne pe noi înșine, iubind și apreciind viața.

Amintiri sau iubire? La nivel fizic, să ne întrebăm dacă a fost dragoste sau doar amintiri care dor și de care ni-e dor!

Știu că există o taină a dragostei. Doar cine o trăiește o simte. Uneori ne bucurăm că am trăit dragostea chiar dacă am suferim după.

Indiferent de tipul de relație, ca lucrurile să fie mai ușoare, să oferim afecțiune. Da, afecțiunea este ceva după care tindem, fie că suntem bărbat ori femeie, însă știm oare cu adevarăt ce presupune? Să fie doar o nevoie pe care fiecare o resimte într-o măsura mai mică sau mai mare?

Scriu acest articol după o îndelungă meditatie, în care am conștientizat că nu am știut să ofer cu adevărat afecțiune, nu întru totul. Da, fiecare persoană este diferită, și are nevoi diferite, însă arătăm afectiune partenerului atunci când:

• îi oferim o îmbrățișare, un sărut, o mângâiere și un pupic,

• un telefon în care-l întrebăm cum este sau dacă are nevoie de ceva,

• ascultăm, fără a da neaparat sfaturi,

• îi susținem ideile prin care vrea să se dezvolte,

• încurajăm să facă ceea ce îi place,

• îi înțelegem nevoile.

• și toate acestea și în momentele când suntem "certați" și supărați. Avem nevoie de afecțiune exact în momentele cele mai grele.

Afecțiunea presupune o mare empatie.

Aș dori să subliniez două lucruri complet diferite. Una este ca partenerul să aibe răni și traume nevindecate, și alta este să aibe momente de slabiciune și zile mai proaste. În acele momente, tot ce are nevoie este să fie ascultat/ă și reasigurat/ă de dragostea pe care i-o purtăm. Orice relație de dragoste are suișuri și coborâșuri, să credem că totul este perfect, că mereu va curge doar lapte și miere, denotă o gândire imatură. Atunci când partenera sau partenerul are momente mai neplăcute, atunci are cea mai mare nevoie de afecțiune. Reproșurile nu rezolvă nimic! Relațiile sunt pentru a oferi și a evolua.

Marile iubiri. Uneori, ne facem tot felul de filme despre cum am vrea să arate sau să fie partenerul nostru, și cu toate acestea întâlnim o persoană care este diferită, este altfel de tot ceea ce știam sau ne imaginam. Și alături de aceasta persoană simțim cum ne completăm și cum putem trăi viața din plin. Alături de ea te regăsești și te pierzi în creație, înțelegi ce este fericirea!

Frumos descris sentimentul în cel mai frumos roman de dragoste, Invitația la vals a lui Mihail Drumeș (știu, :) sunt subiectiv):

"Într-adevăr, era o minune cântecul, o minune Mihaela, o minune întâmplarea care mi-o aruncase în brațe, o minune dragostea, și viața-o minune! Nu știu dacă în clipa aceea mai exista ceva pe lume care să nu fie tot o minune."

Iată cum descrie Horvath Dezideriu romanul:

"Marile scrieri dintotdeauna au avut darul ceresc de a alina durerile omenești, de a aduce omului razele luminilor din viață, să plămădească și să înalțe spre ceruri divinul și eternul sens al dragostei."

Relațiile din tinerețe sunt mai sincere, mai inocente. După o anumită vârstă e mai greu să-ți găsești pe cineva, avem prea multe măști, pretenții, filtre, nevoi, aspecte care ne împiedică să iubim și să fim iubiți. În tinerețe există o naivitate frumoasă, avem mai multă încredere, ne lăsăm în seama dragostei, ne pierdem mințile în detrimentul inimii, suntem mult mai darnici, mai îngăduitori. La bătrânețe, observăm cum oamenii devin tot mai egoiști. Realizează poate că nu mai au mult timp și în loc să conștientizeze dragostea și iubirea, devin în schimb mult mai egoiști, fără a vedea cum toate acestea le vor afecta următoarele vieți pe care le vor avea.

Dragostea evoluează, se schimbă, și pe bună dreptate, dacă am iubit cândva un om și am hotărât la un anumit moment din viață că vrem să petrecem tot restul vieții împreună, și mai ales dacă avem și copii, trebuie să respectăm angajamentul luat cu la bine și la rău. Ce-i drept, apar situații când pur și simplu realizezi că nu mai poți continua să trăiești alături de persoana cu care ești. Acum, analizându-mi trecutul, consider că această decizie radicală chiar trebuie luată după ce ai încercat tot ce se putea și nu iei decizia aceasta doar pe baza unui impuls de moment. Copii reprezintă o responsabilitate foarte mare!

În tinerețe, stai cu cineva făra prea multe pretexte, chiar dacă nu știi ce va urma, te lași purtat de vânt, ai încredere în iubire și iubirea te trăiește. Apoi, dacă ai șansa să întâlnești dragostea vieții, știi că nu ai cum să greșesti, nu crezi, știi de-a dreptul. Și da, există și relații în care partenerii învață să iubească!

Mă plimbam la un moment dat printr-un parc, și am ajuns din urmă un cuplu. Exact în momentul când treceam pe lângă ei, tipul îi spune: familie nu e aceea din care provii, e aceea pe care ți-o faci!

Chiar cred că există o taină a dragostei, și acest cuvânt frumos descrie totul și nimic, lasă dragostea o enigmă, o iluzie, o împlinire, o trăire de care ne putem doar bucura, fără să încercăm să o analizăm. Taina nu se deslușește, altfel nu ar mai fi taină!

Pot exista mari iubiri care nu durează o viață ci doar o perioadă de timp. Să ne bucurăm de ele atât cât există. Este mai trist să nu fi cunoscut iubirea deloc, decât să o cunoști chiar și numai pentru o scurtă perioadă de timp. Ce-i cel mai ciudat, că de cele mai multe ori nu ne dăm seama de faptul că trăim o mare iubire decât atunci când o pierdem. Cine știe? Poate că așa suntem noi oamenii sau așa e jocul.

Personal, cred că trăim vremuri de tranziție din punct de vedere spiritual. Suflete "tinere" și "bătrâne", suflete din alte universuri sunt întrupate în același timp pe pământ. Asta poate însemna că nu toate relațiile sunt karmice și multe presupun experiențe și trăiri unice. Cu toții am avut senzația că știm ce ne dorim de la un viitor partener, dar ajungem să întâlnim câte o persoană care este total diferită față de tot ce am știut sau ne-am imaginat, o persoană care ne face să ne simțim într-un fel fără de fel, alături de care orice este posibil, o persoană alături de care experiențele vieții și evoluția sunt momente incredibile. Alături de o astfel de persoană, chiar dacă ești la prima întâlnire, nu te grăbești să pleci acasă nici după câteva ore, alături de ea totul devine mai limpede, mai ușor, mai interesant. Pe lângă faptul că ea oglindește potențialul tău, e ceva totuși mai mult decât atât. Cu o persoană de genul acesta învățăm ce este iubirea adevărată.

Uneori, marile iubiri aduc cu ele și mari încercări.

Unii vor spune că vorbesc despre un suflet pereche, dar noi nu avem doar unul, ci avem mai multe, suflete pereche!

După ce vedem oglinda, începem să vedem și observatorul.