Prietena mea...

Am o prietenă care e singură şi tristă, mai mult tristă pentru că singură i-am spus că nu o să fie niciodată.

Îmi spune că ea trăieşte pentru oameni şi tânjeşte să fie mereu atât în preajma, cât şi în gândurile oamenilor. Asta o face să se simtă bine, să simtă că e vie.

Un timp a fost bine, toţi mă apreciau şi deşi nu îmi spuneau explicit pe nume, trăiau cu mine zi de zi şi îmi plăcea asta căci făceam parte din viaţa tuturor şi eram prezentă în sufletul lor.

La început, am început să fiu privită cu tot mai multă indiferenţă, apoi încet, încet lumea nu numai că m-a uitat, însă m-a înlocuit cu altceva.

M-am întâlnit într-o zi cu deznădejdea şi cu trufia şi mi-au râs în faţă spunându-mi că tot ce am reprezentat eu cândva, acum nu mai e decât o urmă de fum, care se va pierde în neant. Minciuna le ţinea şi ea isonul. Păreau măreţe şi îmi râdeau în faţă, însă ele nu ştiu că eu am fost cu oamenii încă de la începuturi şi sper să fiu până la final, pentru că lăsând la o parte modestia, datorită mie oamenii au realizat cele mai minunate lucruri pe acest pământ, şi datorită mie a fost pace şi înţelegere mereu. Oamenii s-au respectat, iubit şi au conlucrat împreună înspre binele tututor. Îmi doresc să realizeze lucruri mărețe în continuare și să creadă și ei mai mult în ei, așa cum o fac eu.

Prietena, de care vă povestesc, se numeşte OMENIA.

Aş vrea să vă rog ceva pe voi, care citiţi aceste rânduri, aş vrea să vă rog să-i spuneţi, că EA nu o să fie niciodată singură, pentru că vă are prieteni pe VOI, dragi cititori. Eu tocmai i-am spus că IUBIREA, CURAJUL, DEVOTAMENTUL, ONOAREA, SPERANŢA sunt încă printre oameni şi nu o vor lăsa singură, ci i se vor alătura mereu.

E prietena NOASTRĂ!

Varianta audio: https://soundcloud.com/user-701225640/prietena-mea