Indiferență și prejudecată

Ajungem să ne închidem așa de mult în noi, și să ne reprimăm emoțiile și sentimentele de parcă ar fi o vină că suntem oameni.

Indiferența cu privire la propria persoană, e cea de care de cele mai multe ori nu o conștientizăm, sau nu-i acordăm suficientă importanță. De cele mai multe ori suntem indiferenți chiar cu noi înșine, și trăim viața în modul acceptare, consolare sau speranță deșartă a ceva mai bun, altcândva, altundeva, sau cu altcineva.

Suntem indiferenți cu privire la ce consumăm, neștiind ce înseamnă să ne respectăm trupul și sufletul. De câte ori nu am mâncat ceva doar ca să ne umplem stomacul? De câte ori nu am intrat într-o relație doar pentru că aveam nevoie acută de cineva, și nu pentru că aveam dorința de a împărtăși și fructifica felul nostru de a fi cu altcineva? Nevoile pot să fie de moment, tranzitorii, însă sentimentele sunt cele ce durează, și tot ele sunt și cele care motivează pe termen lung. După ce nevoia x îmi este îndeplinită, se va naște nevoia y și tot așa, asta creându-mi stare de nemulțumire și neîmplinire la un moment dat. Însa atunci când trăim fiecare zi ca o aventură în care învățăm să ne disciplinăm și să ne cunoaștem cu adevărat, vom învăța să știm și ce ne face bine.

Refuz cu tărie să cred în păcatul originar (conform cu religia, te naști din start păcătos) și mi se pare absurd cum unele religii cred că doar prin abstinență, sau prin suferință în această viață vei fi răsplătit în alta, sau în viața de apoi (un film prost). Pe bune? Nu, eu vreau să fiu fericit și să văd oameni fericiți acum, în prezent, căci el e tot ce contează. Viitorul e alcătuit și din momentele prezente. Nu spun că e normal să exagerezi și să nu-ți mai pese de nimic și să faci excese. Nu despre asta e vorba aici. E vorba despre autocunoaștere și scopuri mai înalte.

Nu știu cum face religia, dar parcă niciodată nu a fost în ton cu vremurile (bine, exceptând abațiile unde se făcea/se face bere :)) ). În loc să se ocupe de partea de învățare a trupului și spiritului, se ocupă de alte lucruri... înainte te lichidau dacă ziceai că Pământul e rotund, astăzi , nu te bagă în seamă dacă nu cotizezi. Deci, dragi reprezentanți preafericiți (apropo, faceți ceva și cu acest cuvânt "preafericit", că ajunge să capete o conotație de cocalar, gen prea, super, mega... ați prins ideea) ar fi bine să schimbați abordarea și să vă apropiați de oameni și de ce contează cu adevărat pentru cunoașterea sufletului. A, și o expresie care mă amuză maxim: "te lepezi de satana?" :)) Vorba unui comediant de la noi: "bă, da' am fost prieteni ca să mă lepăd de el?"

Uneori, suntem indiferenți cu cei dragi nouă, și credem că îi pedepsim nemaivorbind o perioadă cu ei. Multe neînțelegeri se nasc din cauză că nu știm să comunicăm mai bine ce ne dorim, sau nu știm să-i înțelegem pe cei din jurul nostru. De câte ori încercăm să ne apropiem și mai mult de cineva, mai ales drag, să-l înțelegem mai bine, atunci când apare un conflict? Eu am învățat asta într-un mod dureros. Majoritatea dintre cei care citiți acum aceste rânduri, ați trăit cel puțin un sfert din viață, dacă nu mai mult. Ce alegeți să faceți cu restul?

Eu timpul trecut nu-l pot da înapoi, dar pot face să conteze ce a mai rămas.

Cei care se iubesc pe sine, pot să vadă bunătatea și în alți oameni.

Ni se pare așa de normal să trecem pe lângă oameni care poate au nevoie de ajutor, dar rămânem indiferenți, ne facem că nu-i vedem, sau în cel mai bun caz, îi observăm totuși, dar, ne străpunge gândul: și eu sunt singur, nici pe mine nu mă ajută nimeni.

Ne-am creat niște baricade în a saluta și în a cunoaște oameni noi, încât îi privim cu scepticism pe toți cei care intră în viața noastră. E mult mai ușor așa, plus că, de ce ne-am mai schimba când deja avem o anumită vârstă, avem o oarecare experiență în a fi așa cum suntem, pentru că nu-i așa, noi suntem centrul universului?! Sunt sarcastic acum, însă așa stă treaba uneori cu multe persoane, și de ce să nu admitem, poate chiar cu noi înșine.

Ajungem să ne dezvoltăm o rutină zilnică și ajungem să fim așa de buni în a face asta, încât reușim să ieșim tot mai des din aparenta stare de confort pe care impropriu o trăim zi de zi. Asaltați de muncă și alergatul după statut și validare socială ajungem să trăim un paradox: vrem să fim apreciați și iubiți necondiționat de toată lumea, vrem să primim cât mai multe like-uri pe facebook, să avem cât mai mulți prieteni virtuali, dar de abia reușim să construim o propoziție cu gânduri și păreri proprii atunci când ieșim în oraș cu cineva.

Consider că devine tot mai dificil să cunoști și să descoperi o ființă nouă, pentru că oameni fiind, ne lăsăm creierul să facă ce vrea, fără să preluăm conștient frâiele. Creierul va vrea ca tu să consumi cel mai puțin efort cu putință și el nu suportă incertitudinile, și de asta generalizăm foarte mult, pentru ca astfel nu necesită mult efort și e mai comod în acest fel. De câte ori nu am filtrat o persoană doar pe baza a ceea ce știe cineva "cunoscut" despre acea persoană?

De câte ori nu vedem pe cineva că aruncă pe jos gunoaie, dar nu intervenim pentru că pur și simplu considerăm că nu are rost, că oricum nu putem schimba nimic, căci până la urmă, în gândul nostru ne gândim, că nici măcar pe noi nu reușim să ne schimbăm, că uite, de câteva luni ne tot promitem că începem să facem mișcare, să mergem la sală, să mâncăm mai sănătos, dar no, nu avem voința necesară, așa că întoarcem privirea și alegem să nu ne pese, că e mai convenabil și mult mai ușor, plus că în modul ăsta nici nu trebuie să dialogăm cu cineva necunoscut.

Într-o dimineața, văd în stație o femeie care aruncă pe jos hârtia de la covrigi sau ce-o fi mâncat. Pur și simplu o aruncă jos, fără nicio reținere, în condițiile în care coșul era la 2 metri distanță. Mă uit în jur, erau mai multe persoane care observaseră asta, și nimic, toată lumea se făcea că nu vede elefantul din cameră. Mă duc la ea și îi spun că nu e frumos ce a făcut, și îi arăt coșul de gunoi care era foarte aproape de ea. În loc să-și ceară scuze și să se rușineze cum ar fi normal, începe să atace ridicând tonul, și cum de mi-am permis eu să îi atrag atenția. În secunda doi, încă două persoane au intervenit zicând ca oricum unii oameni nu se mai schimbă niciodată (se pare că nu eram totuși singurul care observase fapta). Pe moment m-a bucurat faptul că am reușit totuși să trezesc din adormire și pe alții și că poate prin puterea exemplului am reușit să mai trezesc simțul civic și în alții. Dar ce să fac cu femeia care a aruncat pe jos? se vedea clar că gestul meu a-i atrage atenția prin vorbe frumoase nu a dat roade, așa că am procedat altfel: am scos telefonul și i-am făcut poză. Ei bine, de abia în momentul ăsta, s-a văzut o rușinare pe fața ei. Cred ca se va gândi totuși de două ori data viitoare!

Mai este o chestiune destul de interesantă care merită dezbătută: jobul pe care-l faci. Dacă ai ales să fii vânzător/vânzătoare de exemplu, sau orice altceva, păi nu e mai ușor și mai plăcut să faci din asta o plăcere? Intri uneori în câte un magazin, și primești o întrebare așa ca de două palme:

• -ce doriți? (asta pe un ton de așa natură încât te face să-ți pară rău că ai intrat acolo).
• -păi aș vrea x.
• -nu avem, și parcă se bucură spunându-ți asta (bine, asta în pauza dintr-o încruntătură și o nemulțumire de propria-i viața și de problemele nerezolvate pe care le are).

ce faci în acest caz?

• 1. înjuri persoana în gând.

• 2. te demoralizezi, și îți pare rău că însuți tu exiști în această lume, în care totul pare împotriva ta.

• 3. varianta recomandată: îi răspunzi zâmbind: "păcat că nu aveți, mi-ați fi făcut ziua puțin mai faină! Văd că sunteți abătut/ă, vă pot ajuta cu ceva, ați vrea să povestim despre asta? Bine, fără ultima parte, că face să sune ca la psiholog. Ideea e să intri în contact cu oamenii, să te conectezi cu ei, și să nu uitam un lucru: "să iubim lumea pentru că persoana iubită trăiește în ea".

Sunt de părere că luând atitudine, reușim să trezim acest simț și în cei din jurul nostru, și chiar putem să construim o societate mai bună și mai fericită. Majoritatea oamenilor au nevoie de un imbold! Cei din vest, au înțeles faptul că uniți întru un scop comun, putem să fim mai puternici, și atunci când societății/comunității în care trăiești îi este bine, și ție ca și individ îți va fi bine!

Fiecare om are propria sa poveste și propria realitate. Faptul că suntem așa de diferiți reprezintă o minunăție inginerească de așa natură încât ar trebui să închinăm un pahar doar pentru asta.

Te-ai gândit vreodată, că omul pe lângă care treci, cel de lângă tine din stația de tramvai, sau casiera de la cantina la care mănânci, are și el/ea o familie, copii? Are pe cineva căruia îi este drag și care de abia așteaptă să-l vadă reîntors acasă? Gândește-te că tot timpul suntem "influențați", datorită neuronilor oglindă, de cei din jurul nostru.

Dacă eu te voi privi, și îți voi zâmbi, neuronii oglindă te vor face să-mi răspunzi în aceeași manieră.

("Capacitatea unui individ de a înțelege starea emoțională a celuilalt, de a percepe ceea ce percepe celălalt sau, într-un cuvânt, empatia, este legată și ea de neuronii - oglindă". Vezi https://www.medicalstudent.ro/neurologie-si-psihiatrie/neuronii-oglinda-traducerea-neurologica-a-empatiei-si-evolutiei-umane.html ).

Uneori văd persoane care au o față așa de tristă, ochilor le lipsește privirea senină, iar buzele stau atârnate în jos. Starea interioară negativă, de nemulțumire, trăită zi de zi și-a lăsat amprenta asupra imaginii exterioare. Dar ce fain e atunci când vezi persoanele din jur având privirea senină, de parcă îți zâmbesc cu ochii și cu forma buzelor?

Vreau să scriu câteva cuvinte și despre claxonul în trafic. Se întâmplă ca uneori, mergând pe un drum cu mai multe benzi, să experimentezi unghiuri moarte, în care nu vezi în oglindă, mașina din partea laterală. Așa că dacă cineva mă claxonează, îi mulțumesc pentru faptul că mă face să fiu atent și conștient că mai există o mașina, pe care e posibil să nu o văd imediat. Mă întreb ce e în mintea celora care privesc asta ca pe un afront și devin foarte ofensivi?

Dar faptul că mă claxonezi la semafor în milisecunda unu în care s-a făcut verde, mă vei determina să înaintez un metru și să mă opresc pe loc pornind avariile. Știu, nu e un gest tocmai ortodox, dar poate în felul ăsta înțelegi că milisecunda pe care ai crezut că ai câștigat-o e "compensată" de alte secunde de nelămurire. Apropo, cu ocazia asta chiar îndemn pe toți cei care au porniri mai violente, să se apuce de un sport. Mișcarea e benefică pentru creier și nu numai. Ea disciplinează și creează o stare de bine în organism.

Atitudinea de a nu rămâne indiferent și de a lua acțiune atunci când e cazul, va antrena și va inspira și pe alții. Să lăsăm o lume mai bună urmașilor noștri, și să facem ca viața noastră să conteze. Asta e datoria supremă!

Cu un zâmbet și cu o atitudine senină poți face ziua cuiva din jurul tău mult mai frumoasă. Uneori pentru asta, e nevoie de un caracter mai puternic, care să nu cadă pradă emoțiilor negative transmise de cei din jur. Partea bună e că emoțiile sunt contagioase, iar dacă tu ca și persoană, ai un cadru puternic și bine definit, asta te va ajuta să-i ghidezi pe alții mult mai ușor. Atunci când folosesc cuvântul "puternic", în contextul de mai sus, nu mă refer la puterea fizică ci la cea emoțională. Când ești mulțumit și trăiești prin fiecare celulă a corpului tău, o stare de beatitudine, reușești foarte ușor să "molipsești și pe alții". Reacția ta la orice stimul exterior ar trebui să depindă de tine, de felul tău fain și înțelept de a fi, și nicidecum de circumstanțe (da știu, și eu încă mai învăț).

Mi-ar plăcea să citească acest articol cât mai multă lume, dar fiind și realist totodată, mă gândesc că îl vor citi tot cei care au o inteligență și un bun simț! Așa că rămâne în responsabilitatea ta, cititorule drag, să fii un exemplu demn de urmat, și să faci din munca și din fiecare zi a ta o sărbătoare! O sărbătoare a împlinirii sentimentului că prin ceea ce faci, indiferent de activitate, sigur contribui cu ceva la dezvoltarea omenirii, și prin fructificarea timpului liber cu pasiunile tale și cu oamenii faini și dragi din viața ta!