Ești în relația potrivită?

Ești în relația potrivită? De ce avem nevoie să fim într-o relație?

Cu toții simțim că ne-am născut pentru un scop mai special față de tot ceea ce trăim în prezent. Unii sunt chiar fericiți și trăiesc zi de zi cu o conștiință deplină și experimentând frumusețile și obstacolele acestei trăiri pe pământ. Unii dintre noi încă mai căutăm acest scop, fie că e vorba de vocație, dragoste sau împlinire spirituală. Frumusețea face ca ele să fie legate într-o oarecare măsură, și dacă ajungi să trăiești cu adevărat una dintre ele, cu siguranță devine mult mai ușor aflarea celeilalte, iar atunci când vine vorba de iubire, fiecare o înțelege și o trăiește în felul său.

Așadar, să vorbim puțin despre iubire.

Într-o relație, iubiții trăiesc ceva mai măret decât oricare dintre ei, în numele, pentru și prin iubire. Însă aș vrea să vă rog să nu luați mot-a-mot expresia ,,în numele iubirii" deoarece așa cum am spus mai sus, fiecare o simte și o trăiește într-un mod unic.

Oamenii echilibrați emoțional pot să iubească profund. Nu cred că ai cum să iubești cu adevărat pe cineva dacă nu te iubești pe tine, pentru că în primul rând vei căuta să vezi defectele tale la el. Cei puternici care acceptă să iubească, simt că este momentul să dăruiască și renunță la ego. Un om care iubește nu poate să fie rău. Oamenii au încercat să raționalizeze acest act, căutând logica, însă concluziile duc la limitări.

Iubirea ce leagă o relație, se construiește în timp, uneori e necesar poate o viață întreagă. Încrederea, respectul, admirația se cultivă indiferent de vârstă. Chiar dacă pare confuz pentru unii, hormonii și îndrăgosteala de la început nu sunt iubire.

De ce credeți că femeile sunt mai iubitoare? Pentru că ele acceptă mult mai ușor transcenderea sentimentelor și a emoțiilor, pe când bărbații sunt mai raționali, încearcă să găsească o logică ori o rațiune în orice acțiune sau sentiment. Bărbatul gândește: ,,a, dacă i-a plăcut cândva ceva, înseamnă că dacă fac mereu acel ceva, poate cu o intensitate mai mare, aceasta este formula către inima unei femei". Total greșit! Conluziile chiar duc la limitări într-o relație, pentru că nu mai există trăirea clipei, nu mai există imprevizibilul! Urmând o anumită rutină care dă falsa încredere de confort, liniște ori atașament, se pierde energia polarității dintre masculinitate și feminitate. Fiecare încearcă să-l domine și să-l reducă pe celălalt la ceva care poate fi cunoscut, închis și limitat la câteva ritualuri, cuvinte sau obiceiuri.

Așa cum marea este frumoasă în măretia sa, tot așa sunt și iubirea și femeia, nu le poți limita la o concluzie sau la o formulă, pentru că pierzi tot farmecul.

Femeile nu iubesc ,,baieții buni" pentru că sunt previzibili, aceștia încearcă să închidă dragostea și pasiunea în niște ritualuri și definiții. Acesta este motivul pentru care energia feminină este atrasă de energia războinicului care poate înfrunta frica, moartea și imprevizibilul, în numele iubirii. Într-o relație potrivită, îți poți manifesta adevărata feminitate și masculinitate pe deplin, pentru că nu mai porți măști și nu mai e nevoie să te prefaci precum în dansul de curtare de la început.

Avantajele unei relații armonioase. Eu văd o relație precum o evoluție în toate dimensiunile posibile, atât fizice cât și spirituale. Toată lumea vorbește la început despre completare, apoi după câțiva ani, dintr-o dată par să nu se mai completeze. Oare din cauză că s-au completat destul? Hmm, nu prea cred.

În primul rând, cum știi că te completează, dacă tu nu te cunoști cu adevărat pe tine și ai intrat într-o relație doar pentru că ai avut doar niste nevoi? Acum, nu vreau să fiu ipocrit și recunosc că avem cu toții anumite dorințe, nevoi, iar atunci când suntem în doi, într-adevăr totul este mult mai ușor.

Un partener compatibil îți echilibrează energia și te energizează! După o zi de muncă, simți că deabia aștepți să-l vezi și să-l îmbrățișezi. Atunci când ești cu persoana iubită, timpul se dilată, existența capătă o trăire aparte, ești tu, iubirea și universul.

Ce sentiment plăcut este să simți și să trăiești dorul din ochii persoanei dragi!

Când iubești, faci și lucruri care nu neaparat îți plac ție, dar știi că îl fac fericit pe partener. Asta înseamnă că poți să dăruiești pur și simplu, fără așteptări, ego sau frustrări. Iubire este atunci când faci ceva ce știi că îi place partenerului tău.

Însă, viața fără un scop anume este doar existență! Cred că într-o relație există câte un scop pentru fiecare plan:

- primul plan, reprezintă pasiunile tale, scopul tău personal, ce nu trebuie să se risipească după ce ai intrat într-o relație. Sunt cazuri când unul dintre parteneri îi reproșează celuilalt ori că nu are nicio pasiune, ori că își dedică prea mult timp pentru una. Și aici intervine:

- al doilea plan care presupune un scop comun în relație. Dacă ambii parteneri nu au planuri, țeluri comune, aceea nu este relație. Sunt doar zile care trec.

V-ați întrebat vreodată de ce mulți artiști sunt singuri? Tocmai pentru că un partener nepotrivit, nu încurajează, ci mai mult ucide orice dorință de evoluție, dezvoltare sau creație.

Așa cum cunoașterea nu aduce niciun beneficiu daca nu este folosită, cred că și dragostea dacă nu o împărtășești nu înseamnă nimic. Și mă refer aici la dragostea și iubirea împărtășită cu persoana deosebită din viața fiecăruia. Alături de persoana compatibilă descoperi că vrei și poți ceva ce presupune evoluție, mișcare, o viață întreagă. Persoana de lângă tine te susține și vă susțineți reciproc. Este ca și cum v-ați conectat la o sursă de energie, înțelepciune, voie bună și împliniri pe toate planurile.

Din păcate, multe relații se găsesc într-unul din cele două cazuri:

-fie bărbatul are nevoie de o mamă tot timpul și partenera de viață trebuie să-l dădăcească,

-fie femeia este foarte sensibilă și se atașează emoțional de primul bărbat care-i acordă puțin mai multă atenție.

Relația nepotrivită.Dar ce facem când suntem într-o relație în care am intrat doar ca să nu fim singuri?Ce se intamplă atunci când unul își dorește ceva și celălalt nu? Și nu mă refer aici la faptul că unul vrea vacanță la mare iar altul la munte. Uneori ajungi în situația în care te trezești și simți că îți dorești să evoluezi, ca și cum toată viața a fost doar o pregătire pentru ceva mai măreț. Unul alege provocarea și evoluează iar mai apoi se întrebă de ce partenerul nu vede lucrurile ca și el?

Cunosc foarte bine sentimentul acela când te gândești că dacă iubești pe cineva, nu poți să-l lași singur, simți că trebuie să-l ajuți. Dar oare ce faci atunci când el nu vrea să fie ajutat, și încet încet ajunge să nu mai fie pe aceeași lungime de undă ca și tine? Se creează o prăpastie tot mai mare și trebuie să te decizi: rămâi alături de persoana cu care ești, riscând să trăiești o viață mediocră? ori poate partenerul prin puterea exemplului tău se trezește și poate începe să conștientizeze propria viață? sau pleci considerând că faci un bine atât ție, cât și partenerului, conștientizând tu că unii pur și simplu nu vor mai mult?

De asta consider că e bine să te gândesti în primul rând la tine, și nu în sensul de a fi egoist, ci în sensul de a alege ce este bine pentru tine. Dacă binele acesta este comun, cu siguranță că partenerul te va urma, iar dacă nu, vei face atât ție cât și lui un bine, pentru că fiecare merită să fie fericit alături de persoana cea mai potrivită pentru el. A știi să renunți când trebuie la un partener pentru care ai simțit ceva, denotă o doză mare de curaj, dar și dragoste și înțelepciune. Altfel ar fi doar milă, regrete, confuzie sau și mai rău: dispreț.

Am învățat că poți încuraja, admira, iubi sau sugera unele lucruri, dar nu poți obliga partenerul! Nu e datoria ta și nu poți schimba persoana de lângă tine! Dacă te chinui să faci asta, apare frustrarea, de ambele tabere. De exemplu, dacă tu descoperi că e sănătos să faci sport și să te hrănești cu adevărat, nu numai să mănânci, îi poți arăta și celui de lângă tine acestea, însă nu îl poți obliga! Există lucruri care poate sunt bune pentru tine însă nu sunt bune pentru cel cu care alegi să îți petreci viața. Și nu putem urî așa ceva! Când urâm nu ne simțim bine!

Cred că atragem vibrația care suntem. Din păcate, mulți intră într-o relație crezând și sperând doar că nevoile de bază le vor fi satisfăcute.

Dacă ai trăit mai mult timp singur, odată cu înaintarea în vârstă, nu mai accepți orice, dar nici nu mai ești la fel de darnic!

În multe relații, din păcate, de multe ori este prezentă situația: cine pe cine domină? Până și căsătoria în multe cazuri este doar un paravan, doar pentru că așa trebuie ori doar pentru satisfacerea unor nevoi, frustrări sau dogme. Însă atunci când intervine și un copil, treaba se schimbă. Deși nu am copii (din câte știu eu :) ), un copil reprezintă o mare responsabilitate și cere implicare din partea amândurora. Mulți copii a căror părinți se ceartă mereu, cresc cu convingerea că toate certurile sunt din cauza lor. Imaginați-vă cum se dezvoltă și cresc acei copii!?

Mamele dezvoltă empatia, simțul aprecierii, bunătății, pe când tații dezvoltă spiritul curajului, capacitatea de a răzbi și a izbândi pentru o cauză, dorința de dreptate, puterea de a ocroti ceea ce iubești. Împreună completează formarea unui pui de om, echilibrat și pregătit pentru lumea aceasta.

Copilul are nevoie atât de blândețea din vocea mamei, de compasiunea și empatia acesteia, cât și de determinarea și hotărârea din vocea tatălui.

La un curs, o colegă a făcut o metaforă care merită împărtășită și care se aplică și la ceea ce vreau să spun despre puterea masculină sau cum ar trebui să fie aceasta atunci când vine vorba despre sprijinul partenerei: să fie precum un stâlpde care uneori vrei să te sprijini;acesta nu te judecă, nu te întreabă de ce, ci doar îti oferă sprijin. Dar vin și mai adaug faptul că noi, ca și ființe umane suntem și putem fi mult mai mult decât atât, și mai putem adăuga și empatie și energie pozitivă și iubitoare, care să hrănească și să învăluie cu o deosebită căldură un suflet rănit.

Trăim într-o lume în care bărbații nu-și mai găsesc identitatea și natura lor masculină în adevăratul sens: determinare, perseverență, înțelepciune, onoare, respect, curaj și alte calități ce ajută la protejarea și exprimarea valorilor și virtuțiilor ce fac ca o femeie să se simtă în siguranță, liberă, sensibilă, feminină și fără frica de a fi judecată pentru că este femeie. Este nevoie de bărbați care să creeze o lume în care ,,mișcarea feministă" nu-și avea rostul!

Ca și o glumă: în ziua de azi îți este și frică să te mai bați cu un bărbat, dacă aruncă cu rujul și poșeta după tine?

Am mai spus-o și cu alte ocazii, însă consider că se cuvine să o zic din nou: dacă se ajunge la ură și dispreț, înseamnă că acolo nu este ori nu a fost iubire, și de multe ori dăm vina pe partener degeaba!

Există o vorbă mareață: iubirea nu are opus.

Cunoașteți expresia: extremele se atrag. Eu cred că se aplică doar magneților, deoarece atunci când vine vorba de ființe umane, poate exista o anumită atracție de moment între două personalități total diferite, însă atracția nu este dragoste! Dacă nu există niște afinități comune, relația aceea nu va rezista prea mult.

Și da, doi oameni la aceeași vibrație se pot îndrăgosti, de asta dragostea nu ține de logică.

Iar atunci când vine vorba de relații, dacă simțim că ceva nu se leagă în legăturile pe care încercăm să le avem cu anumite persoane, înseamnă că nu învățăm nimic și vom căuta același tipar repetând aceeași greșeala de fiecare dată. Cred că e mult spus greșeală, haideți să îi spunem experiență, sună mai bine și e mai aproape de ceea ce trăim. Poate că nu există alegeri greșite atâta timp cât le facem pentru că ni le dorim noi și nu societatea sau familia ne-o cere.

Nu poți să iubești un om care nu se iubește pe sine însuși, deoarece acesta nu poate crede în iubirea altora pentru el. Îi este greu să conceapă ceea ce nu are sau ceea ce nu este. Nu poți să dai din ce nu ai!

De asta cred eu că o persoană care nu se iubește, alege să stea într-o relație toxică.

Părerea mea e că nu ai cum să fi fericit dacă trăiești singur. Fericirea adevărată se împărtășește! Sfatul meu, dezvoltați-vă pe orice plan, dar nu rămâneți singuri! Și nu căutați aprobare pentru lucrurile pe care vi le doriți!

Având în vedere modul de viață de acum și schimbările de la generație la generație, mă aștept ca și atributele relațiilor să se schimbe. Că e bine sau nu, cred totuși că ceea ce contează cu adevărat e să devenim mai centrați, mai spirituali, si mai conectați cu sufletul nostru, pentru a putea fi fiecare dintre noi un simbol al păcii, înțelegerii și al iubirii, dar și al explorării, aventurii, cunoașterii și al înțelepciunii, astfel încât să atragem partenerul cel mai compatibil cu noi înșine.