Despre Respect și Integritate
În viață, pierdut între ideea de a trebui să facă ceva și a nu face nimic, omul alege să filosofeze, însă nu mi-aș dori ca o discuție despre respect și integritate să rămână doar la nivelul unei povești filosofice.
Atunci când conștientizăm diferite lucruri, implicit beneficiem și de o liniște la nivel mental și sufletesc.
Este ciudat faptul că fiecare dintre noi ne considerăm unici și deosebiți, însă nu vedem și nu respectăm aceste aspecte și la ceilalți.
De ce oare jignim atunci când nu suntem de acord cu o idee diferită de a noastră? Se întâmplă uneori ca o altă persoană pur și simplu să aibă un punct de vedere diferit asupra unei situații. De ce oare ajungem să o judecăm fără a avea un minim de curiozitate? De ce oare nu încercăm să-i înțelegem punctul de vedere? În schimb, alegem să o blamăm și chiar să încercăm cu tot dinadinsul să impunem ideile noastre. Am avut o mare revelație când am înțeles că cel mai corect lucru, atât față de mine cât și față de cealaltă persoană, este acela de a n-o judeca. Fiecare are de învățat și de integrat anumite lecții pe acest Pământ, iar adoptând atitudinea de a nu respecta procesul și ritmul de învățare al cuiva, nu procedez deloc bine. În schimb, ceea ce ar trebui să mă preocupe este propria mea cale, propriile mele lecții precum și respectarea principiilor, valorilor morale și etice universale.
Voi încerca să vorbesc și despre respectul care transcende societatea și cutumele. Faptul de a vorbi despre credințe, preferințe sau orice altceva, va duce mereu la dispute, atâta timp cât nu învățăm să respectăm persoana și mai ales sufletul din fața noastră.
Atunci când în școală suntem antrenați doar în a memora și a concura, cum putem recunoaște și respecta diversitatea, înțelegerea, compasiunea, evoluția? Un paradox pe care l-am mai spus, este acela că ne dorim să avem mereu dreptate, dar totuși suntem influențați de părerile altora, și din acest motiv cred ceea ce se spune pe bună dreptate că suntem media celor mai importante 5 persoane din viața noastră alături de care ne petrecem timpul.
Respectând diversitatea, respectăm divinitatea din noi înșine. Clar, nu respect obrăznicia, mai ales atunci când comportamentul cuiva îmi poate afecta propria integritate corporală. Datoria mea pe acest Pământ este aceea de a fi fericit și de a contribui prin personalitatea mea la menirea mea în viață. Nu pot impune ideile mele nimănui și nici nu vreau asta. Așa cum am spus mai sus, fiecare își are propriile lecții de învățat în această viață. Atunci când vine vorba de propria persoană, găsesc înțelept faptul de a gândi că rolul meu este acela de a învăța să fiu și să cultiv fericirea, înțelepciunea și împlinirea proprie, găsind echilibru în situații când e necesar să fiu doar observator sau chiar să intervin. A fi indiferent nu consider a fi ceva nobil. Respectul înseamnă și admirația, motivarea a tot ce este mai bun în cineva! De asta eu mai cred că respectul presupune și faptul de a nu accepta mediocritatea ci a încerca mereu să provocăm situațiile din viață pentru a obține maximul de lecții și de fericire! Este nevoie de multă înțelepciune pentru a știi când chiar e nevoie să acționezi. Dar cu siguranță, atunci când doar te victimizezi, îl obligi pe celălalt să se coboare la vibrația ta, în loc să conștientizezi de ce te simți așa. Faptul că apar probleme în viața noastră, este un indicator că ceva nu facem cum s-ar cuveni.
Printr-o atitudine ce denotă respectul, curiozitatea, integritatea și umorul, putem clădi premisele unui bun exemplu în jurul nostru. Credeți că cei mici, copilașii, își dezvoltă comportamentul în funcție de ce zicem sau de ce facem? Degeaba ca părinte îi spui unui copil să nu facă ceva, dacă tu prin acțiunile tale faci exact contrariul!
Să nu jignim pe nimeni, să nu urâm! În schimb să încercăm măcar să-i înțelegem motivele, cum de a ajuns la acea concluzie, și astfel putem ajunge la un dialog civilizat! Atunci când judecăm, de fapt alegem atât faptul de a nu respecta pe cel din fața noastră, cât și faptul de a nu învăța ceva nou și noi. Plecăm din start cu o atitudine de superioritate ca și cum noi știm totul.
Atunci când invidiem, considerăm că ceea ce are o persoană nu i se cuvine, și în loc să ne concentrăm energia pe ceea ce ne-ar plăcea nouă să trăim și să experimentăm, o pierdem focusându-ne pe vibrații joase, de pierdere. Mândria este un sentiment de frecvență joasă, pentru că ne comparăm cu alții. În schimb, încrederea și curajul presupun că suntem împăcați cu noi înșine și știm că există abundență pentru toată lumea în acest univers. Una e să fii mândru, alta e să fii vrednic!
Atunci când vine vorba despre o profesie, ce credeți, oamenii respectă persoana sau poziția ocupată de aceasta?
Meseria pe care o avem un moment dat, sau cea pe care ne-am ales-o în viață, aduce (sau ar trebui sa aducă) atât un plus de valoare pentru omenire, cât și o satisfacție personală.
Avem nevoie atât de frizeri cât și de ingineri, doctori sau măturători de stradă. Fiecăruia i se cuvine respect, dacă prin munca sa contribuie la bunăstarea noastră a tuturor. Personal, consider că atâta timp cât un om muncește, ar trebui să fie plătit de așa natură încât să poată trăi decent. Diferențierea pentru plata muncii se poate face prin multe aspecte: responsabilități, abilități, cunoștințe (și nu ma refer aici la cunoștințe ca și neamuri).
Indiferent de job-ul pe care îl avem, dedicarea cu care îl facem, spune foarte multe despre noi. Chiar dacă ai un job temporar, cu siguranță ai ajuns să-l faci pentru a învăța sau experimenta ceva. Așadar, dă-ți silința să-l faci cât mai bine cu putință, pentru că în momentul respectiv, este vorba despre persoana ta care îl execută!
Spre exemplu, faptul de a face x (unde x presupune orice profesie), nu te face mai puțin sau mai mult bărbat! Prestanța, dedicarea, atitudinea, competența, sunt cele ce sunt apreciate, indiferent de job-ul făcut! Încearcă prin personalitatea, atitudinea și ceea ce lucrezi, să contribui la o lume mai bună, iar restul vin de la sine. Personal cred în efectul fluturelui: o acțiune mică, pozitivă, poate neînsemnată, duce la o avalanșă de acțiuni, pozitive. :)
Dacă totuși există reîncarnarea și revenim din nou pe acest Pământ, pentru alte lecții, conștientizări ori experiențe, în ce lume ai vrea să revii? Ce lași pozitiv și de folos în urma ta care să ajute omenirea și poate să te ajute pe tine atunci când revii? Apropo de viața pe Pământ, citeam la un moment dat despre o idee care m-a făcut să zic un mare WOW: trăim doar câțiva ani pe această planetă și avem simțul proprietății, prin faptul că noi ,,cumpărăm" pământ despre care spunem că este al nostru, deși această planetă este aici de foarte mult timp înainte ca noi să ne naștem și o să continue să fie mult timp și după ce noi nu o să mai fim!
Uneori judecăm după niște norme care oricum se schimbă odată cu vremea.
E normal să judecăm un om de știință de faptul că nu pune atât de mult preț pe haine? Sau e normal să-l judecăm că nu toate experimentele îi reușesc din prima?
Atunci când vorbim despre respect e musai să aducem în discuție o componentă principală care favorizează disprețul, ceea ce eu îl văd ca fiind antonimul respectului. Componenta despre care vorbesc este ego-ul, cel care nu vrea să fim fericiți, ci să avem dreptate!
Sunt momente când ne temem să arătăm respectul deoarece ne gândim că a respecta ceva înseamnă că ceva-ul acela este mai bun decât noi. Păcat, pentru că atunci când nu ne bucurăm de succesul cuiva, ne îndepărtăm și mai mult de situațiile în care putem atrage succes în viața noastră.
Se spune că tu zâmbești primul în oglindă și oglinda oglindește ce ai făcut, așa este și cu lumea.
Poate că obstacole vor fi mereu, însă depinde de noi cum le rezolvăm sau cu ce atitudine le abordăm. Care este cel mai mare rău care se poate întâmpla?
Ce fel de persoană suntem? Ce valori avem? Cred că majoritatea apreciem oamenii care dau valoare cuvintelor spuse, prin faptele lor, prin ceea ce aleg să facă în viață! Să ne respectăm pe noi înșine prin a ne respecta cuvântul dat! Dacă spunem că facem ceva și nu facem, în exterior se vede lipsa de integritate, de congruență, pe când în interior simțim cum ne mințim și ne păcălim singuri, creând vibrații joase, iar ceea ce noi trăim în interior se va reflecta în exterior. Respectul de sine duce la încrederea de sine, care împreună cu alte virtuți desăvârșesc un caracter.
Și mafioții se respectă între ei, dar au ei oare și integritate?
Integritatea nu se poate cumpăra. Trăim într-o lume duală, a polarității, dar oare programul legat de integritate are sens într-o lume a hoției prin comparare cu ea sau nu? Dragostea are sens doar atunci când e cel mai mare nevoie de ea și doar atunci când e musai să lupte contra urii? Nu cred.
Avem oare în minte întrebarea: personalitatea mea este cea a unei persoane integre? Dar fără să ne mințim ori să căutam scuze sau justificări.
Noi atragem oameni și situații care să reflecte credințele interioare. Dacă zic că sunt bun dar mă răstesc de fiecare dată când ceva nu îmi convine, unde mai este coerența? Oricât de bune ar fi intențiile noastre, dacă prin ceea ce facem arătăm contrariul, totul este în zadar. Cum poate o persoană care jignește pe cineva, să fie bună cu adevărat? De cele mai multe ori, teama inconștientă de inferioritate duce la jigniri. Aici din nou ego-ul își face simțită prezența, căci de multe ori nu oamenii discută (și aici am ales un cuvânt frumos), ci ego-urile lor.
Integritatea este ceva dincolo de roluri. Eu respect omul, nu rolul său.
Să spunem că ești un director. Cum saluți un portar sau cum saluți un alt director? Este vreo diferență? Are trebui să fie?
Atunci când ne identificăm cu rolurile și nu cu esența noastră umană, nu mai suntem integri. Purtăm doar măști.
Un exemplu de integritate este un lider, o persoană care crește alți lideri. Lașitatea nu face cinste nimănui! Dacă liderul nu este de încredere, nu îl urmează nimeni!
Să nu confundăm inteligența cu moralitatea. Se spune că procedurile sunt pentru a ști ce să faci atunci când nu știi ce să faci, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai și gândești. Dar unele proceduri trebuie respectate chiar dacă sunt absurde? Eu cred că este foarte important să avem în minte întrebarea: este oare etic și moral felul cum acționez? Sper ca aceste rânduri să ajungă la cine chiar e necesar.
Există legi proaste dacă are cine să le aplice.
Respectul și integritatea se observă și în postura corpului. Uitați-vă la postura unui cântăreț de muzică populară, mai ales atunci când transmite sentimente de dragoste, vitejie, curaj, demnitate. Cinstea, curajul, dreptatea, omenia, demnitatea sunt atribute ale unui societăți înțelepte!
Ajung tot mai des la concluzia că nu există neapărat oameni răi, ci doar oameni fricoși și nefericiți. Ați observat cum oamenii valoroși sunt respectabili și sunt respectați? Cât de mult admirăm și apreciem seninătatea și licărirea unor ochi integri, a unei frunți care stă dreaptă indiferent de obstacole!
Există oameni care își doresc putere datorită complexului de inferioritate. Cum poți respecta așa ceva? Atunci când știi că ești încrezător, și te respecți tu pe tine cu adevărat, nu mai ai nevoie de validări. Acesta este unul din motivele pentru care unii simt nevoia de control al percepției celorlalți, lucru care vine din frica și din incongruența faptului că încearcă să pară altceva decât ceea ce sunt.
Dar oamenii se pot schimba, dacă devin conștienți, responsabili și asumați. Uneori în acest proces, al evoluției, facem lucruri care sunt poate de neînțeles pe moment de către cei din jur.
Cât de falsă este identificarea cu anumite lucruri depinzând doar de context. Uneori le aprobăm iar alteori le dezaprobăm.
Totuși, e nevoie de reguli și de consecvență. Câte accidente nu se petrec din cauza lipsei de respect în trafic? Cum ar fi dacă nu am ține cont de culoarea roșie a semaforului într-o intersecție foarte aglomerată și toată lumea ar trece când dorește?
Tu chiar contezi!
Până nu conștientizăm greșelile, până nu iertăm și nu ne iertăm nu putem evolua. Nimeni, în afara de noi înșine, nu-și poate asuma responsabilitatea pentru propria noastră viață! Asta depinde de fiecare dintre noi! Mândria și fățărnicia sunt vibrații joase și așa cum am mai spus, atunci când purtăm ură, cea care suferă de fapt este propria persoană. Noi transmitem mereu vibrații universului, dar prima dată tot noi le trăim.
V-ați întrebat vreodată ce ar valora planeta Pământ fără oamenii de pe ea? Când încă eram debusolat, am căzut în capcana de a crede că eroii, liderii se nasc. Ei bine, acum știu că ei se formează! Ne place să ne punem nădejdea într-un om integru tot așa cum ne place ca și alții să-și pună nădejdea în cuvintele și în faptele noastre. Prin asta arătăm respectul față de propria persoană cât și față de menirea noastră pe acest Pământ. Poate că jocul vieții de pe această planetă, se referă doar la emoții și sentimente... Așadar, ce emoții alegem? Ce sentimente? Cele ale împlinirii, satisfacției, înălțării? Sau a rușinii și a decăderii?
Oamenii cred mult în simboluri, să fim noi înșine unul de care au nevoie!
Un caracter nu se formează dacă nu avem principii.
În decursul unei zile suntem după caz: bărbat/femeie, inginer, părinte, vecin, soț/soție, coleg, prieten... dar în toate acestea sunt prezente, sau ar trebui să fie, aceleași calități. În toate aceste ipostaze sinele nostru superior este cu noi. El e singurul care nu judecă și joacă rolul de observator. Atunci când am realizat că mintea este cea care judecă, multe lucruri s-au clarificat. Pentru fiecare ipostază, fiecare avem idei și lecții proprii.
Ține fruntea sus române, dar dincolo de naționalism, rolul tău în lume este acela a unui exemplu că se poate! Evenimentele potrivnice definesc ceea ce suntem, nu ceea ce nu!
Suntem oare corpul nostru, mintea noastră? Nu, însă ele ne servesc misiunii în această viață! În momentul de față, faptul că ne-am născut într-o anumită zonă reprezintă doar niște lecții pe care e musai să le bifăm și poate să devenim profesori pentru a dezvolta și armoniza un anume egregor. Să respectăm viața, diversitatea și divinitatea din fiecare ființă, pentru că așa ne respectăm pe noi înșine!
Am un respect enorm pentru cei care au lăsat diferite scrieri prin care ne facilitează procesul de conștientizare, chiar dacă acest proces este în final unul personal. Cărțile pot schimba gânduri, apoi înveți că tu însuți ți le poți schimba.
Pentru mine a scrie corect reprezintă respect pentru cel care citește. Mereu accept să fiu corectat atunci când scriu greșit.
Pentru situația când ne referim la ceva ce respectam, există o vorbă tare faină, și anume: jos pălăria!
Ceva frumos: